Imaginație

Toate cuvintele frumoase...toate privirile discrete...tot extazul...toată agonia...toate lacrimile... toate durerile... Pentru ce? Pentru tine? Nu. Nu te-am iubit nicodată. Atunci, pentru ce? Pentru masca pe care ai purtat-o pentru a acoperi monstruozitatea sufletului tău.
Mi-ai spus că mă urăști. Am vrut să plec, dar m-ai prins in brațele tale. Am zis că mi-e sete, nu mi-ai răspuns. Am plecat să beau apă, mi-ai ieșit în cale și m-ai sărutat. Vorbeam la telefon neîncetat, având controverse și dădeam în ceartă din orice, dar nu puteam închide niciunul,gustând dulceața vocii celuilalt în fiecare secundă. "Astăzi îi vom fura cearșaful soarelui", asta îmi spuneai când întrebam despre vreme vara. Pentru noi, a ne juca in zăpadă, nisip sau ploaie, era totuna. Și câte și mai câte... Până in acea zi... aceea nenorocită zi de toamnă, în care ai plecat, iar eu am rămas în urmă. Ai realizat târziu că erai singur pe drum... și te-ai întors... după mine. Nu mai eram acolo. Nu fusesem niciodată.
Acea nenorocită zi ne-a trezit pe amândoi și ne-a arătat că NOI nu am fost niciodată, ci un EU și un TU. Dar oare de ce visam amândoi același lucru? De ce oare eram unul pentru celălalt un izvor de imaginație, de speranță?