Sergiu Nicolăescu.Adio! 1930-∞

Tu cel ce citești aceste rânduri,copil fiind sau mai rău, din curiozitate - atunci tu,nenorocitule, gustă acum filmele Măriei sale,acum când e târziu,dar nu prea - atâta timp cât încă vei mai fi în stare să împărtășești și celorlalți lumea în care te transpun ele,atâta timp cât mai poți spune cât de mândru ești să împați aceeași naționalitate cu un om care a trăit strict pentru a face filme cu care să ne demonstreze sacrificiile strămoșilor noștri, cu care ne sensibilează și ne marchează existența ( ca în cazul meu ).

Asta nu te oprește pe tine, cel ce ești binecuvântat să fi fost contemporan cu Sergiu Nicolăescu și ai fost conștient și mândru de asta să faci același lucru si să-i mulțumești că ți-a împodobit viața. Fiind un admirator ante-mortem e un privilegiu,dar este și o sentință de vinovăție pentru că din cauza ta există asemenea nenorociți.

Nu sunt optimist, nu sunt pesimist, sunt doar un luptător!

Eu sunt ca tine... aproape, însă eu nu am trăit în perioada difuzării în premieră a filmelor sale ,eu nu am apucat mare parte din apogeul carierei sale, dat fiind că părerea mea este că Sergiu Nicolăescu,regizorul,actorul și scenaristul a fost o excepție a unei legi universale demonstrată de istorie - el a avut doar un debut și un apogeu ( mai lung decât o jumătate de secol), odată cu cinematografia românească care din 3 ianuarie,iată, a cunoscut și un declin. Am încercat să-i arăt frățiorului meu filmele sale geniale, el s-a „îndrăgostit” la 5 ani de „ Nea Mărin Miliardar” și atât, fără să țină minte vreun nume. Doar a trăit și retrăit filmul, așa cum voi trebuie să faceți acum ( cred că ar fi cel mai mare tribut adus Domniei sale). Și vinovăția că nu am insistat mă apasă acum din ce în ce mai greu.



Mama e o persoană privilegiată 100% din acest punct de vedere. Datorit[ ei,această postare există. La fel ca și iubirea, admirația mea uriașă pentru acest geniu. Este unul dintre motivele pentru care îi sunt foarte recunoscătoare. Pentru ea și pentru cei care și-au crescut copii în același spirit,mă înclin.



Nu am de gând să-ți povestesc despre Sergiu Nicolăescu pentru că nici eu,spre rușinea mea,nu știu pe cât aș vrea despre el și nici nu aș vrea să mă inspir de pe Wikipedia, pentru că vreau ca această postare să fie scrisă din inima mea îndurerată, nici măcar din informațiile pe care le știam până acum despre el. Dar,totuși,am de gând să te invit în minunata lume a filmelor marca Nicolăescu, deoarece cuvintele ...fie de aici,fie de pe Wikipedia,fie de la reporteri nu te vor face să înțelegi de ce România și-a pierdut cel ce i-a capturat toate aspectele dintotdeauna în cadre de film, de ce Măria sa a făcut istoria fascinantă,din toate punctele de vedere și de ce datorită lui,mai există patriotism românesc.

„Eu o să plec, dar nu o să mor niciodată!” și a avut dreptate...

De ce ai murit,geniu nemuritor?

„Acestea sunt întrebări care trebuiesc puse celui întrebat.”

Ai creat actori...căci cei consacrați astăzi au început ca ucenici ai tăi.



Mi-ai arestat viitorul... căci destinul meu trebuia să fie încătușat de tine,maestre...Vroiam să fiu eleva ta,m-ai oprit din a-mi părăsi țărișoara, ai aprins o flacără pasională în făptura mea pentru arta filmului- de la a viziona până la a regiza,a juca și a scrie scenarii.



Mi-ai fost călăuză și pentru asta,alături de părinți și bunici,mă determini să lupt ca numele Iris Alexandra să nu rămână în anonimat.

Bărbat chipeș al deceniilor trecute ('90,'80,'70,'60), acum bătrân simpatic cu părul alb ca neaua, sper ca acum să-ți fie mai ușor să-mi arâți calea cea dreaptă în cinematografie. Numai acest gând mă oprește să nu izbucnesc în plâns, deși pe dinăuntru sunt „ciuruită” de pierderea regizorului meu favorit,unului dintre actorii mei preferați și unui adevărat model...

„Pasiunea este mai puternică decât viaţa.”