Ti-am promis un stapan, Pufi, si nu te voi dezamagi

Ieri, la Maratonul Adoptiilor, unde sunt membru-voluntar, mi-a fost incredintat un catelus foarte dragut, dar trist. Era speriat, dar a acceptat cu usurinta sa-l iau in brate si sa-l plimb prin tot Crangul de cateva ori ca sa-i cautam un stapan. Pe drum, ii promiteam intr-una un prieten "cuvantator" langa care urma sa stea toata viata. A stat in bratele mele ca un bebe cuminte. Uneori se mai juca cu cerceii mei sau isi atingea boticul de obrazul meu. Voia sa-mi multumeasca pentru ceva ce probabil nu a simtit in viata lui, afectiune. Totul la el era atat de uman si inocent in acelasi timp. Se uita la oameni ca la un miracol pentru ca nu vazuse prea multi pana atunci si nu cred ca si parca intelegea ca vorbesc cu ei despre adoptia lui. Tudor, care a venit mai tarziu si m-a ajutat, i-a pus numele Pufi. Pufi in bratele mele, insotit de Tudor cu cutiuta de donatii, a fost plimbat pana la extenuare. Speranta moare ultima, asa ca dupa 2 ore de oprit oamenii pe strazi, ne-am oprit, obositi, am pus cutia jos si pe Pufi pe cutie. Statea pe cutia aceea si o mangaia incat un domn de la o nunta a crezut ca e dresat. Acesta s-a oprit unde eram noi impreuna cu fotograful, care i-a facut poza si ne-a zis ca o va posta pe Fb si cu mirele. In acel moment, am crezut ca visez - in cutiuta fusesera pusi 70 lei. Sunt sigura ca DOAMNE-DOAMNE a apreciat gestul si au avut o nunta frumoasa si vor avea o casnicie luuunga si de poveste <3. Dar nu a fost singurul lucru bun din acele momente

, caci in acele 3 min am fost asistati de 3 copii care au dorit sa-l adopte pentru bunicii lor. Din pacate, procesul adoptiei nu a mai fi putut dus pana la capat, din pacate pentru bietul sufletel.
Am plecat cu inima franta.... Il dezamagisem. La 2 am eu eram inca treaza gandindu-ma la el... iar imaginea lui in coltul unei custi, intimidat de "colegii" lui mai mari imi dadea mari dureri de cap. Ma trezeam din somn, tinandu-l pe Tzipy exact cum il tineam pe Pufi si simtind o inima plapanda batand in bratele mele. Il asemanam cu Max de acum 11 ani, cainele meu ciobanesc mioritic, care din pacate nu mai e....de 4 ani.
Asa ca va rog adoptati sau ajutati-ma sa-i gasesc un stapan lui Pufi, distribuind acest link si anuntand-va prietenii. Cu mana pe inima, va asigur ca nu veti regreta