"Orice răsărit e un nou mâine" un bun prieten
Prietenele îmi spun că şi-a bătut joc. Ce dur sună! El a vrut să se joace, atât...Eu am vrut un prieten, şi mai spre sfârşit, din teama de a te pierde din preajma mea, am răspuns chemării tale la ceva mai mult sau mai puţin decât o simplă amiciţie.
Cică nici nu meriţi să mă mai gândesc să-ţi fac privilegiul de a rămâne prieteni.
"Nu,nu, meriţi!"
Am un motiv destul de întemeiat în minte, dar destul de dificil de codificat aici :)), pentru care acest om, căreia îi voi spune randomly S, chiar merită toată aprecierea mea.
Sigur mai ţineţi minte povestea tragico-amoroasă din această primăvară a cărei protagonistă am fost.
Se pare că istoria s-a repetat puţin, numai că eu am avut alt rol. Acela al domnişoarei A.
Stay chill că nu am ajuns atât de departe!
Băiatul tocmai se certase cu iubita şi voia să se răzbune.
Iubita. Clasa a XII-a. Stres maxim. Tot ce-ţi trebuie în perioada asta e să afli că cel cu care îţi faci planuri de viitor, omul pentru care ai fost acolo când a avut nevoie, te lasă în urmă cu o mie una întrebări, majoritatea lor debutând cu "de ce". Odată am fost eu, acum e rândul altcuiva...pe care, faţă de mine
Poate că o înţeleg şi pe A., în mica măsură care nu ţine de comportamentul ei execrabil. Poate nici ea nu a ştiut de noi, sau poate a fost minţită cu cine ştie ce scenariu care ar înduioşa şi o veveriţă. Nu credeam vreodată că voi fi în locul ei, că voi intra într-o relaţie, dar iată-mă...
Acum, cel mai important contrast: între S. şi I. Aceeaşi situaţie. Raţionamente diferite. S. câştigă. 100% obiectic. Dacă mi-aş ascultat egoul, nu ar fi câştigat pentru că asemenea lui A., nu m-a ales pe mine.
Nicio urmă de tristeţe aici... Nimic nu se petrece întâmplător- zilele astea am trasat paralele între toate motivele pentru care am suferit şi prezent. Paralele? Scuze, îmbărligături de pânză de păianjen. Toate au dus la un moment dat la ceva bun, la un moment fericit. Dacă stau să mă gândesc, toate momentele fericite din viaţa mea au fost determinate de un altul debusolant în care aproape îmi pierdusem speranţa.
Cică nici nu meriţi să mă mai gândesc să-ţi fac privilegiul de a rămâne prieteni.
"Nu,nu, meriţi!"
Am un motiv destul de întemeiat în minte, dar destul de dificil de codificat aici :)), pentru care acest om, căreia îi voi spune randomly S, chiar merită toată aprecierea mea.
Sigur mai ţineţi minte povestea tragico-amoroasă din această primăvară a cărei protagonistă am fost.
Se pare că istoria s-a repetat puţin, numai că eu am avut alt rol. Acela al domnişoarei A.
Stay chill că nu am ajuns atât de departe!
Băiatul tocmai se certase cu iubita şi voia să se răzbune.
Iubita. Clasa a XII-a. Stres maxim. Tot ce-ţi trebuie în perioada asta e să afli că cel cu care îţi faci planuri de viitor, omul pentru care ai fost acolo când a avut nevoie, te lasă în urmă cu o mie una întrebări, majoritatea lor debutând cu "de ce". Odată am fost eu, acum e rândul altcuiva...pe care, faţă de mine
Poate că o înţeleg şi pe A., în mica măsură care nu ţine de comportamentul ei execrabil. Poate nici ea nu a ştiut de noi, sau poate a fost minţită cu cine ştie ce scenariu care ar înduioşa şi o veveriţă. Nu credeam vreodată că voi fi în locul ei, că voi intra într-o relaţie, dar iată-mă...
Acum, cel mai important contrast: între S. şi I. Aceeaşi situaţie. Raţionamente diferite. S. câştigă. 100% obiectic. Dacă mi-aş ascultat egoul, nu ar fi câştigat pentru că asemenea lui A., nu m-a ales pe mine.
Nicio urmă de tristeţe aici... Nimic nu se petrece întâmplător- zilele astea am trasat paralele între toate motivele pentru care am suferit şi prezent. Paralele? Scuze, îmbărligături de pânză de păianjen. Toate au dus la un moment dat la ceva bun, la un moment fericit. Dacă stau să mă gândesc, toate momentele fericite din viaţa mea au fost determinate de un altul debusolant în care aproape îmi pierdusem speranţa.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?