Oferă-mi un zâmbet!

Bucureștiul e un oraș grăbit. Nu ai timp să mănânci,nu ai timp să citești,nu ai timp să vezi un film,nu ai timp să admiri vitrinele,nu ai timp să suferi, nu ai timp să reflectezi, nu ai timp să dormi (GOD bless coffe,RedBull and Pepsi), nu ai timp să vorbești la telefon, nu ai timp să te superi, nu ai timp să ieși cu prietenii, nu ai timp....
Și totuși, bucureștenii nu sunt roboți. Într-o frântură de secundă, îți pot demonstra că acolo undeva, prin piepturile lor, există un degajator de căldură și lumină. Cum? Folosindu-și mușchii feței- ZÂMBIND.
Schimbă-mi ziua, zâmbește-mi! Surâde-mi în plină stradă, în cămin, la facultate, la Mc, la cantină, la PizzaHut, în Cișmigiu, Tei sau parcul Circului, oriunde, noapte, zi, oricând dezinteresat, bătrân, tânăr, bărbat, femeie, sărac, bogat, hetero, homo, musulman, creștin, alb, negru, cu ochii de ciocolată sau de mentă, cu nas acvilin sau încovoiat, cu pistrui sau alunițe, tatuaje, piercinguri, tânăr, bătrân, vânzător, manager. Oricine ai fi, te rog zâmbește-mi! Dă-mi de înțeles că aceste cuvinte au ajuns la tine.
Te rog! Am nevoie de acel zâmbet, am nevoie să nu mă simt singură într-un oraș atât de mare și grăbit.
Nu te întreba cum mă vei recunoaște. Nu are rost să-ți spun că sunt roșcato-blondă, cu ochii negri, ochelari și pistrui. Prea comun. Sigur deja ai o imagine în minte și pun pariu că e total diferită de ceea ce sunt eu. Sufletul tău mi-l va recunoaște pe al meu, îi va simți setea de a-ți vedea zâmbetul.
Nu te costă nimeni, și totuși dăruiești totul!