Ca de la eu la mine

- M-am întors.
- De ce-ai plecat?
- Nu am plecat... Am fost aici tot timpul.
- Nu înțeleg.
- M-ai pierdut, căutându-l pe el.
- Nici nu am simțit. Și totuși, mi-ai lipsit.
- A meritat măcar?
- Nici un pic.
- Ai pierdut mult timp...
- Tu? Tu ce-ai făcut tot acest timp?
- Te-am așteptat.
- Atât??
- Da....Știam că te vei întoarce să mă cerți, să mă ucizi... De ce te-ai întors?
- Nu mai aveam încotro să merg...
- Dar drumul e infinit...
- Am reușit să ajung unde am vrut.
- Și de ce nu ai rămas?
- Că nu e locul meu acolo...
- Dar tu ai fost acolo dinaintea....
- Știu, dar ea e mai bună pentru el... Uită-te la tine! Mă mir cum de mai te suporți.
- Tu vorbești?
- Ești slăbită! Ți-e foame?
- Mai mult sete.
- Vrei apă?
- Iubire.
- Te iubesc!
- Ai spus atâtora cuvintele astea... numai mie...
- Tu ai fost mereu cu mine.
- Tocmai.
- Nu! Cu tine nu am dus-o bine, asta zic...
- Pentru că nu ai știut să mă iubești. Mă aveai pe mine și tot căutai pe bâjbâite afecțiune.
- Știu, am căutat în zadar. Și tot ce trebuia să iubesc a fost aici lângă mine. Mă ierți?
- Te-ai schimbat!
- Mă recunoști măcar?
- M-ai dezamăgit cumplit!
- Tu chiar sperai în mine?
- Poate. Nu ești bună de nimic și totuși, poți mai mult...
- Crezi?
- Tu nici nu îți cunoști limitele.
- De unde știi ce cunosc eu sau nu?
- Nu mi-ai fi pus întrebarea asta dacă afirmația mea ar fi fost falsă.
- Mă pierzi. Fii mai explicită!
- Tu nu ai limite, de niciun fel.
- De ce eviți?
- Ce?
- Să-mi răspunzi: mă recunoști măcar după tot acest timp?
- Contează?
- Da, vreau să te întorci, vreau să îmi iau revanșa că te-am lăsat singură...Nu vei mai simți asta nicio secundă!
- Promiți?
- Jur. Mă recunoști?
- Da, ești eu....













foto: Diana :)