Punctul

M-am simțit vinovată. Îmi oferise tot, investise prea multe sentimente, iar eu.. eram pur și simplu, incapabilă de a iubi din nou, incapabilă de a-i răspunde, bucurându-mă cel puțin.
Și el chiar mă înțelegea. De exemplu,odată mă făcuse să râd minute în șir, imitându-mi "mocuța" de dimineață și la un moment dat îmi zice "Tu ai un zâmbet foarte frumos. Mi-aș dori să zâmbești mai des!" M-a întristat, i-am răspuns că nu știu la ce e atent când e cu mine că nu mà cunoaște deloc: eu zâmbesc tot timpul." Răspunsul lui mă cutremură și acum:"sunt atent la sufletul tău care plânge mai mereu."
Exemplu prost. Noaptea trecutà a fost cel mai bun exemplu: i-am trimis un sms cu un punct. Simplu. Ce om ar înțelege într-o relație aparent perfectă o tâmpenie de "."? El a înțeles. Și chiar a continuat sadicul joc:
":( măcar ;?”
";"
"mulțumesc!"
Așadar, în caz că nu ne-ați tradus nebunia, deocamdată sunt "singăl" cu slabe șanse de a ierta un om care nu mi-a făcut nimic.