„Iris” de Kiyoko Rox Anne

Stiu ca vrei sa ma iubesti,
Stiu ca te-atrag mainile mele mici
Stiu ca te-nchini la surasul meu,
Zile intregi si ma chemi,ma seduci,
Si ma vezi stand vesnic falnica
pe-n colt de viata
Ma urmaresti ca un dependent de mine
prin perdeaua de frunze topite
Iar eu,mandra de singura ,
Si singura de mandra
Nu te zaresc nici acum
Caci sunt legata de propria-mi solitudine,
Pentru totdeauna.
Sunt intre doua jumatati,
Ma plimb de colo colo,
Cu tigara-n stanga ,
Si cu durerea-n dreapta,
Ma fatai,rad,glumesc si sufar,
Ma-ntorc de pe-o parte pe alta:
Azi sunt sensibila si fina,
Iar dupa ce-mi amortesc partile bune,
Devin straina de mine si poate,
Atunci tu ma cunosti mai bine decat mine
Si tot treier intre mine si mine,
Intre aparenta si esenta,
Eu ma -nteleg,eu ma stiu,
Eu nu ma stiu si nu ma-nteleg
Eu ma iubesc si ma dispretuiesc,
Rochiile-mi devin propria viata,
De care ma impiedic la fiecare pas,
Ma irosesc,ma consolez,
Ma torturez ,ma violez,
Pana cand am sa ma aliniez,
celeilate parti,
Dar pana atunci,lasa-ma sa-mi dau,
ochii peste cap,sa iau un sedativ,
Cand tristetea-i un chin,
Si-apoi nu-ti ramane decat sa ne iubesti,
pe amandoua.