Una din acele zile

Astăzi a fost una din acele zile...în care am uitat de singurătate: telefonul mi-a zbârnâit încontinuu și m-am întânlnit cu echipa mea minunată din perioada de mentorat.
Astăzi nimeni nu m-a făcut să sufăr, ci doar să mă simt că aparțin unui grup, că sunt iubită, că e ok să fiu exact așa cum sunt.
Astăzi lumea a fost a mea.
Astăzi am simțit sărutul Lui sub forma unui strop de ploaie pe fruntea mea palidă. Asta după ce I-am mulțumit... Am avut același sentiment ca acum doi ani când mi-am sunat bunicul, eroul, cel mai important și iubit bărbat din viața mea, de ziua lui, să-i mulțumesc pentru că există și că are grijă de mine, iar el mi-a răspuns că întotdeauna va avea.
Bucureștiul mă înfioară, dar îmi și înfiripă cele mai „mișto” prietenii.
Ce contează cine mă iubește și cu ce fel de iubire?
Eu iubesc, în toate sensurile.
Astăzi a fost una dintre acele zile în care mi-am pus singurătatea la colț.
Mâine, poate va veni la mine, își va cere iertare și eu o voi primi cu brațele deschise. Pe ea. Pe singurătate. Poate.
Dar voi continua să iubesc.
Și nu-mi va mai păsa cine îmi primește sau nu iubirea.