DUMNEZEU mi-a dat cei mai buni și blânzi bunici pe care-i avea în raft pentru a-mi întuneca privirea asupra tot ceea ce dușmanul Său îmi putea pune în cale... Nu mă simt nedreptățită pentru o astfel de viață, atât de palpitană, atât de dramatică. Aș putea trece prin Infern, numai să știu că micuța mea bucățică de Eden, construită prin truda lor, mă așteaptă acolo... Cu tataia și mamaia, zâmbind din toată inima să mă revadă...Aș putea renunța la tot pentru ei, aș putea încerca la infinit să-mi întrec limitele... dar ei nu și-ar dori asta... ei se bucură pentru fiecare reușită a mea... cât de mică.. și mă încurajează...
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?