fericire = recunoștință

Fericirea este o stare de spirit. Fericirea este relativă.
Am văzut copii care se jucau cu un cartof pe post de minge și erau foarte fericiți și plini de viață. Făceau asta în plină stradă, fără să le fie rușine cu sărăcia lor. Știu prin ce trec. Sunt din același sat cu mine și-mi sunt tare dragi... Cum mă văd, îmi strigă numele și îmi sar în brațe. Primăvara îmi aduc ghiocei.Când mă observă că merg la magazin, vin să mă ajute cu sacoșele. Când trec pe lângă a lor curte, o aud pe biata lor mamă cum țipă la ei să facă tot felul de treburi, fiind vreo patru copii de diferite vârste plus verișorii. Cel mai mic are vreun anișor, iar cea mai mare vreo paisprezece. Dar ei râd, râd tot timpul. Aleargă, se zbenguie când găsesc timp să se joace fără să lase pic de oboseală să se observe în mișcările lor.
Dar am văzut și astfel de copii:


Fericirea înseamnă recunoștință. Există oameni care pot avea toate poftele satisfăcute și se vor considera săraci și nefericiți și vor dori mereu mai mult. Și mai există oameni bucuroși că au o familie sau că au reușit să mângâie un cățeluș.
Și mai sunt intermediarii, adică eu :D . Sunt fericită pentru că am avut ocazia să trăiesc o viață plină de.... tot soiul de chestii :)). Dar, acum serios: 17 zile să mă țină un telefon pe care-l aștept de luni întregi?!