opt XII două mii cincisprezece

Te-am regăsit azi. Anul trecut, eram zi de zi împreună. Numai certuri și îmbrățișări. Știi și tu... cum e conviețuirea asta. Mă așteptaseși o oră să termin cursurile. Aveai același zâmbet copilăresc de care m-am atașat atât de mult. Când te-am văzut, mă bușise râsul... nu-mi venea să cred că ești acolo. Iar ție, ție, efectiv, îți sclipea privirea. Erai altfel, dar erai la fel. Am petrecut o oră frumoasă împreună. Cel puțin, asta am simțit eu. Aveam nevoie de tine. Îmi lipseai. Am râs de toate întâmplările de anul trecut și am uitat să plângem. Mi-era dor de asta. Mi-era dor de starea de spirit care-mi ești. Da, într-adevăr, tu ești o stare sufletească. Ești liniște și energie. Ești sensibilitate și tărie. Ești puritate. Ești numai a ta și a lumii.
Știu că locuiești cu altcineva și din când în când, mi-e teamă că ne vom depărta, că vom păți la fel cum am pățit-o cu celălalt ego al tău, întrupat altundeva.
Te iubesc ... și mi-a fost dor, K.! :)