Când o boală a corpului se dovedește a fi o tămăduire a sufletului...

Mulțumesc tuturor celor care au avut grijă să ies cu o stare „ameliorată” din spital! Mulțumesc începând cu infirmierele, care fac acel loc curat lună, dar fiind foarte obosite, nu gândesc înainte să arunce cu vorbe, continuând cu domnișoarele asistente dintre care unele, la fel- nerezistând psihic la oboseală, nu știu că tubul de la perfuzie duce la branulă, adică nu te apucă curiozitatea să smucești o mânecă cu tot cu branulă că nu știi ce-i cu tubul ăla și apoi să te miri că sângele o ia în sens invers, nu știu că pansamentele se pun pe urma lăsată de seringă, nu lângă, nu știu că antibioticele din perfuzie nu sunt pentru spălat fața pacientului, nu știu că dacă apeși pe o venă la care ai conectat o branulă și desfaci dopul, curge sânge (și ești speriată de parcă nu ar fi normal), etc. Mulțumesc doamnei doctor în a cărei grijă am fost și nu-mi făcea obișnuitele vizite zilnice, nu-mi spunea ce am, ca într-un moment neașteptat pentru dumneaei, să aflu că se joacă FarmVille...Mulțumesc și firmei de catering care face o mâncare de umple coșurile de gunoi....
Acum, sincer, chiar vreau să le mulțumesc cadrelor medicale, în special, celor care au zâmbit, au avut răbdare cu mine și celor cărora le-a păsat, având în vedere principiul meu de a nu băga nimic în buzunarele lor.
Mulțumesc din suflet „colegelor mele de cameră” pentru că m-au făcut să uit că sunt la spital. Dna C., dna D., D., M. (Adela mi-a trimis o sosie să-mi fie aproape în momentele dificile - unii oameni chiar rămân lângă tine tot timpul, într-un fel sau altul), A., sunteți extraordinare și vă doresc să vă faceți bine cât mai repede, să trăiți mult și frumos!
Mulțumesc celor care m-au sunat, năpustit cu mesaje sau vizitat să se intereseze de starea mea!
Deși am fost într-un spital, deși am primit vești proaste, a fost o experiență pe care nu o regret, datorită vouă...