cinci februarie două mii șaisprezece - vineri

E 20:08 și nu am învățat nimic pe ziua de azi, iar mâine am examen. Stau întinsă pe burtă, înconjurată de cărți... M-am săturat să tot învăț și să nu-mi fie reflectat efortul în rezultate. Mi-e scârbă de tot ce a ajuns să fie ceva la care țineam aât de mult. Zi de zi, îmi pierd motivația. Cu cât mă părăginesc mai mult, cu atât râd mai des. Nu sunt decât o proastă care zâmbește.
Vreau să desenez. Cu fiecare zi, simt o poftă nebună de a desena. Dar nu mai e la fel... ca atunci când eram mică. Nu pot face orice vreau oricând vreau. Stau într-un cămin privat, sunt la taxă și nu am niciun job. Mama nu ar putea face față. Sunt oameni care mă ajută, crezând în mine. Când iau o notă mică, nu sunt eu pentru care plâng, ci pentru că ei își irosesc banii, crezând că-i investesc. Mă simt ca o risipă. De bani, de timp, de spațiu, de sentimente. Și totuși, nu vreau să cred că m-am născut degeaba...
Nu m-am născut numai să iubesc. V. avea dreptate: atâta timp cât starea mea va fi mereu agățată stării celorlalți, nu voi putea fi niciodată fericită.
Mi-am pierdut motivația, mi-am pierdut concentrarea și mi-am pierdut cheful, dar sunt încă aici, mai am încă paisprezece ore de învățat și nu voi mai pierde nicio secundă. Eu chiar m-am săturat să mă tot dau bătută!

Foto: aprilie 2015, AEGEE-LTC