Răspunsul

Azi mi-am propus să ascult Antena Satelor. Cine ar fi crezut că un post de radio mi-ar fi răspuns la o întrebare care mă tot apasă. De ce de când sunt la facultate mă simt atât de goală, fără motivație, fără ambiție? Sunt într-un oraș gigantic, iar eu m-am născut la țară. Fără nicio rușine, recunosc că prin venele mele curge sânge de țăran, sânge sănătos... Oamenii ăștia de care am fost înconjurată atâta timp, orășenii, și țăranii sunt atât de diferiți... Da, îmi place să citesc, să scriu, să ies.... Dar nu există loc în care să mă bucur mai mult de o carte decât pe scările din fața casei în care am crescut, nimic nu mă inspiră mai mult să scriu decât bunicii... iar aici ies mai mult în parcuri... Oricât de mult îmi iubesc bunicii, nu vorbesc prea des cu ei la telefon, că nu e același lucru. Nici măcar căldura emanată de calorifer nu se compară cu căldura de la sobă... Mănânc să supraviețuiesc, nu am aceeași poftă pentru mâncarea asta ca pentru mâncarea făcută de mamaia din animalele, păsările crescute de ei și legumele cultivate și îngrijite de tataia. Mă uit la mâinile pensionarilor din București și nu găsesc legătura sacră cu pământul, imprimată pe cele ale bătrânilor de la țară. Machiate, fără basma- mie, sincer, nu-mi vine să cred că cineva le spune „mamaie”...La țară, toți se cunosc, toți se salută... La țară, în Biserică simți că ești în căminul Lui DUMNEZEU...La țară, istoria se conservă prin tradiții și obiceiuri, care aici au murit....
Da, de la 6 ani am fost dusă la oraș, dar nicăieri altundeva nu m-am simțit la fel de „acasă”....Nu vreau să jignesc pe nimeni, vreau doar să spun că tocmai mi-am dat seama că fiecare om se potrivește undeva... și nu poți schimba asta...