Filă de jurnal 12 mai 2018

As vrea sa iti spun cât mi-e de dor
De a ta îmbrățişare şi de al tău "vai, mor"
Aş vrea să îți spun că te iubesc până la stele
Aşa cum mereu ți-am arătat mereu pe dos,
Aş vrea să îți spun că ai fost frumoasă,
O femeie cum n-a mai fost.
Aş vrea să îți spun că-ți mulțumesc
Pentru tot ce ai reuşit să iei în brațe, pui pe masă,
Pentru toată iubirea pentru om, neom.
Aş vrea să îți spun că nu există
Altă bunică să-mi doresc.
Aş vrea să-ți spun că îmi pare rău
Că mi-ai fost mamă şi zână,
Eu nu am ştiut să mă comport.
Aş vrea să îți spun, bunico, atâtea,
Dar tac, bunico, tac şi dor,
Căci şoapta mea printre supine nu va ajunge în văzduh...
Iar cuvintele-mi sunt atât de inutile
Căci sufletele nu vorbesc...
Naivă sunt că ştiu prea bine: sufletele n-au grai omenesc;
Dar ele nici nu mor, bunico,
Aşa că am timp să învăț să-ți spun
Tot ce ți-am repetat atâta...
Tu zboară, suflet, şi ne călăuzeşte pasul
Căci din bunica care ai fost,
Acum eşti înger prea-frumos.