Gânduri dansante

🌻 Am renunțat la agendă de câteva luni și credeam că pot gestiona lucrurile așa. Însă viața a devenit din nou haotică. Cu doctorii deja am început să am inside jokes despre problemele mele. La muncă simt că sunt pe muchie de cuțit. Trag de mine și celorlalți le poate părea că nu îmi place ce fac, deși nu e adevărat. Acesta e unul dintre motivele pentru care nu pot dormi noaptea. Mi s-a dat programul peste cap și am insomnii.
Dar acum e total diferit față de alte dăți în care parcă era sfârșitul lumii.
Azi-noapte am reușit să dorm. M-am trezit. Am stat încă trei ore în pat. Azi voiam să îmi pun lucrurile în ordine. Nu m-aș fi dat jos, dar mi-era foame. Am ieșit din dezordinea totală din camera mea și am intrat în bucătărie. Nici acolo nu mai lucește de curățenie. Insomnia nu înseamnă că am șapte ore în plus în care fac curat, mă aranjez, scriu, citesc. Insomnia constă în șapte ore în care închid ochii și în locul lui Moș Ene cel așteptat îmi vin mii de gânduri mai frumoase sau mai puțin frumoase. Sunt un om, sunt adult, am destule griji.
În fine, sunt acolo, în bucătărie. Și în timp ce aștept să se facă omleta și cafeaua, încep să dansez. Ușa e deschisă. Și atunci, o văd pe domnișoara de pe hol. Dansează sincron cu mine. Mă îndrăgostesc de ea cu fiecare zi care trece mai mult și sunt din ce în ce mai conștientă că nimeni nu o va mai putea iubi la fel vreodată. Nu e nimic rău în asta. Pentru că eu nu o voi părăsi.
Revenind. Mă îndrept spre ea în pași de dans. Și ea spre mine. Ne zâmbim. E ștrungăreață. Are dinții puțin galbeni de la cafea, dar un zâmbet pe care vreau să îl văd în fiecare dimineață. Ai putea spune că nu se îngrijește și poate chiar nu o face cât ar trebui, da, dar mulți, mai ales cei care o judecă, nu știu că ea are un organism ușor diferit, motiv pentru care are nevoie de mai multă îngrijire. Ca orice femeie, este o floare. Numai că puțin mai delicată. Noroc cu ochii, are niște ochi negri pătrunzători. Nu oricine îi observă, par banali. Numai cei care știu ce suflet adăpostesc. Iar eu știu. Nu e unul perfect. Tind să cred că Dumnezeu o lasă printre noi tocmai pentru că nici El nu înțelege prea bine această creatură. Uneori dă dovadă de o iubire fără margine, alteori are câte un gând-bilet spre focurile Iadului.
Dansează contra ritm. Dar corpul ei de clepsidră și picioarele perfecte îți distrag atenția de la asta. Are puțină burtică, genunchii și coatele ușor uscate. Dar asta nu o fac să fie tristă. Lucruri care o enervau la culme înainte acum o fac să zâmbească și să nu își dorească alt corp.
Pot observa fiecare detaliu pentru că dansează în costumul moștenit de la străbuna ei, Eva, accesorizat cu niște chiloți albi de bunică și niște papuci de casă. Nu obișnuiește să-și etaleze astfel trupul dezgolit prin casă, dar acum colega ei de apartament a plecat, iar în urma ei a rămas o oglindă mare, superbă în hol.
Totul în jurul meu e haos și eu dansez.
Am mai trecut prin încâlceli de genul și s-au dovedit a se termina printr-un rezultat mai bun decât situația precedentă dezordinii.
Așa că de ce să fiu tristă? Este a opt mii nouă sute cincizeci și opta mea zi de viață și sunt fericită.
Totul pare că se năruie în jurul meu, iar eu îmi țin echilibrul neașteptat de bine. Piesele astea care acum cad poate se vor aranja și mai frumos în curând. 🌻