Nu m-a deranjat niciodata sa fiu corporatista. Am stiut cum sa imi raman... mie...eu. Cu sufletul intact, totusi am inceput sa simt cum imi roade din viata si din seva toata rutina, toata aglomeratia si toata aceasta munca de Sisif.
Astazi pentru prima data in viata mea, am simtit nevoia de a castiga mai mult...Nu ma judecati. Scriu la un laptop care are trei sferturi din taste, pixeli morti, sparturi si peste un deceniu.
Am fost intrebata la un interviu de angajare tot in cadrul companiei pentru care lucrez sa descriu in detaliu ce faceam la un anumit proces pe care am fost pana acum patru luni. Am inghetat. Nu mai stiam. Am schimbat trei procese in mai putin de doi ani. Stiu cate putin din fiecare, nu excelez in nimic. Si pana la urma, nu asta mi-am dorit? Nu stiu daca a fost din cauza unui sistem de invatamant in care esti obligat sa stii de toate, astfel incat nu iti ramane timp sa te dedici unei anumite materii sau, pur si simplu, asa am crezut eu de cuviinta ca e mai bine: sa stiu cate putin din tot. Iata-ma, am ajuns aici, unde ziceam ca imi doresc. Si poate as fi avut un bagaj de cunostinte mult mai vast pana sa-mi inceapa declinul, in anul de gratie 2018, clacand aproape in totalitate in noiembrie. Am platit ceva de nepretuit cu acele lapsusuri care au aparut atunci: mi-am dat seama cat de puternica sunt psihic, dar si fizic: corpul meu a facut o treaba excelenta, a redobandit anumite miscari, a invatat automatismele de odinioara si, intr'un final, si-a revenit complet. Imi ador corpul, psihicul si spiritul si stiu ca impreuna putem cuceri lumea.
Randurile de mai sus au fost scrise pe 2 iunie, intrerupte la un moment dat, si-au asteptat continuarea. Din pacate sau nu, astazi, 8 iunie, sunt fericita.
Inchei intr'o nota optimista, sperand ca simtiti la fel.
Astazi pentru prima data in viata mea, am simtit nevoia de a castiga mai mult...Nu ma judecati. Scriu la un laptop care are trei sferturi din taste, pixeli morti, sparturi si peste un deceniu.
Am fost intrebata la un interviu de angajare tot in cadrul companiei pentru care lucrez sa descriu in detaliu ce faceam la un anumit proces pe care am fost pana acum patru luni. Am inghetat. Nu mai stiam. Am schimbat trei procese in mai putin de doi ani. Stiu cate putin din fiecare, nu excelez in nimic. Si pana la urma, nu asta mi-am dorit? Nu stiu daca a fost din cauza unui sistem de invatamant in care esti obligat sa stii de toate, astfel incat nu iti ramane timp sa te dedici unei anumite materii sau, pur si simplu, asa am crezut eu de cuviinta ca e mai bine: sa stiu cate putin din tot. Iata-ma, am ajuns aici, unde ziceam ca imi doresc. Si poate as fi avut un bagaj de cunostinte mult mai vast pana sa-mi inceapa declinul, in anul de gratie 2018, clacand aproape in totalitate in noiembrie. Am platit ceva de nepretuit cu acele lapsusuri care au aparut atunci: mi-am dat seama cat de puternica sunt psihic, dar si fizic: corpul meu a facut o treaba excelenta, a redobandit anumite miscari, a invatat automatismele de odinioara si, intr'un final, si-a revenit complet. Imi ador corpul, psihicul si spiritul si stiu ca impreuna putem cuceri lumea.
Randurile de mai sus au fost scrise pe 2 iunie, intrerupte la un moment dat, si-au asteptat continuarea. Din pacate sau nu, astazi, 8 iunie, sunt fericita.
Inchei intr'o nota optimista, sperand ca simtiti la fel.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?