Zece zile

 Nu am avut planuri pe termen lung niciodată. Produsele bio autentice nu prea au o valabilitate prea mare. Față de cele sintetice, de exemplu. Glumesc, asta mi-a venit acum. Dar sentimentul că nu am de ce să îmi fac asemenea planuri este cu mine de când mă știu. Zici că am fost osândită la moarte de când m-am născut sau că sunt un om optimist și pozitiv tocmai pentru că nu mi-am planificat itinerariul vieții, deci nu am fost dezamăgită. Sau zici că am fost crescută de o mamă ghidată de mottoul “daca vrei să Îl faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i de planurile tale”…

Ideea este că aparent tot timpul am fost un consumabil. De timp, energie, bani, iubire. Când eram mică și viața din jurul meu devenea prea mare, energia mea se consuma și ajungeam “un monstru”. Iubirea mea dintotdeauna a fost prea mult. Și când plecam ca să nu sufoc eram “insensibilă”. Lucrez de șase ani la o companie la care primesc aproape triplul ultimului salariu. Plătesc cu timpul. Ieri am observat că niciodată în ultimii șase ani nu mi-am luat cele zece zile consecutive libere prin lege și recomandare de psihologi.

Banii au zburat. Uneori mă sperie să rămân fără ei, deși nu am nicio responsabilitate. Zici că voi rămâne fără iubire.

Iar eu tot timpul acesta, m-am considerat mediocră, leneșă, incapabilă. Când doar mă blamam în epuizare.

Și mi-am dat seama de tot când azi în metrou, din cauza mișcării metroului și a platformelor pe care le purtam, m-am sprijinit de omul pe care poate și eu l-am sprijinit la rândul meu. Si pe un ton nervos si obosit, în brațele copiilor pentru care el a muncit azi și cu care eu am stat, îmi spune să mă dau. 

Atunci m-am văzut. Extenuată și extenuantă. Singură. Viitoarea locuitoare a unei cruci nevizitate.

Nu am sens. Nu sunt sens. Mi se stinge lumina și poate nu mai sunt bună pentru cei care mă foloseau în calea lor. 

Cei “veșnic recunoscători” nu au mai sunat demult. Așa vor ajunge și recunoscătorii de acum după ce voi avea momente de existat, pur și simplu?

Cât de egoist este să te tot întrebi dacă ești iubit măcar jumătate din măsura în care iubești? Dacă iubirea ar avea măsură… Sunt egoistă?

Ce aș face dacă aș avea cele zece zile? Câte și mai câte… dar ca un cartof ce sunt, poate aș boci un pic, fără motiv. 

Hello, darkness, my old friend

It feels you came back again

Even if there is no reason why

I just wanna rest at his chest and cry.