Sezonul 29, episodul 159

Nu e vorba despre baloanele de săpun. Ci despre cum ne deranjează când ceilalți au alte bucurii diferite de ale noastre. Despre cum credem că ce fac cei din jurul nostru ne poate afecta nouă imaginea. Despre cum nu ne pasă cum îi facem să se simtă pe cei cărora le spunem că îi iubim, dar ne pasă cum suntem percepuți de niște necunoscuți. 

Pedofilia e ok, homosexualitatea e o problemă. Poți fuma ca să te simți bine, dar nu poți sufla niște baloane de săpun inofensive fără să fi văzut ciudat. Poți să stai ore întregi uitându’te la sport, dar dacă te joci pe consolă, ești leneș și antisocial. Tot felul de ironii sociale de la banale la teribile. Ipocrizia la putere… Avem nevoie de acordul maselor ca să facem ceva în public. Știți ceva? Orice ni se pare acum normal a pornit de la un teribilist. Nu mai judecați turmele când sunteți oi.

Spiritul ludic al cuiva poate ferici, enerva sau trece neobservat. 

Nesimțirea și răutatea dor.

Cică sunt oameni care nu vor să iasă cu mine dacă îmi iau baloanele de săpun. Nu le foloseam des. Ba cred că în 2024, m-am jucat cu ele de trei ori, din care două în casă. Vă anunț că acum vor fi nelipsite din geanta mea. 

Pentru că nu e vorba despre baloanele de săpun. 

E vorba de libertatea de a fi tu însuți, iubirea adevărată - necondiționată de fel, autenticitate, exprimarea mea așa cum am eu chef, atâta timp cât nu îmi dau coate cu frate’miu să râdem de altcineva care ne-a făcut mai mult bine decât rău poate.

Nici de orgoliu nu e vorba. Este despre cum nu am să tai niciodată din mine ca să mă fac mică, să încap în așteptările oamenilor mici, să încap în conturul normativ. 

Dacă sunt prea mult, crește cu mine sau rămâi cum vrei. Dar nu îmi impune micșorarea.