O lume de adevăruri despre tine. Mai puțin al tău

Aș putea spune că e comic să auzi mai multe convingeri despre tine decât ai tu despre propria persoană. 

Nici măcar trist nu mai e să vezi cum oameni în fața cărora ți-ai dezbrăcat sufletul să-l vadă mai diform decât este. Nu mi-a păsat niciodată să fiu judecată. Dar o dezamăgire recurentă a fost să fiu neînțeleasă. 

Acum prefer să nu mai fiu văzută deloc decât să simt cum orice lucru pe care îl fac sau îl spun să fie folosit ca să valideze “Adevărul” lor despre mine. 

Nu am zis de nimeni că e rău. Maxim m-am referit la acțiunile lor. Eu nu prea am adevăruri despre oameni. Abia dacă le am despre mine. 

Sunt aici să mă descopăr. Nu să mă demonstrez.

Într-o perioadă în care efemeritatea mă sperie, să îmi repet Adevărul propriu ca să combat convingeri despre propria persoană (cu care - sau mai bine zis, în care- trăiesc mai mult decât orice persoană dragă) mă distanțează. 

Am suficiente defecte reale cu care mă lupt sau pe care încerc să le transform în calități pentru binele meu și al celor din jur. Nu am nevoie de unele născocite de proiecțiile și primele voastre impresii.

Viața mea nu e un concurs. Iar voi, categoric, nu sunteți jurații.

Cu smerenie, dar și iubire de sine, 

Eu și Adevărul meu