șarpele fariseu, Biblia și limba-bici

A) Facerea (Geneza) 3:1–6

1.	Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
2.	Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3.	Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
4.	Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
5.	Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
6.	De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. B) Sfânta Evanghelie după Matei, cap 5 38. Aţi auzit că s-a zis: "Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte".  39. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. C) Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 6 9. Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău;  10. Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.  11. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;  12. Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;  13. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin! Înainte de orice, mă dau bătută în fața acestei așezări în pagină. Zeii Internetului nu mă lasă altfel :)). Sper să nu fie un deranj vizual prea mare.  Sfânta Scriptură începe cu un mit: în realitate, șerpii nu atacă dacă nu sunt deranjați, nici măcar pitonii sau boa. Dar unul biblic o face. Am citit nu de multe ori Biblia și de fiecare dată m-am întrebat de ce noi, creștinii, dăm integral vina pe Eva, deloc pe Adam că nu a gândit, deloc pe iscoada sâsâitoare. Este un lucru binecunoscut că trăim într-o societate misogină, mentalitate încurajată și de BOR. Oare cele 28 de femicide numai de anul acesta din România nu au avut la bază și această impunere de a vedea femeia vinovată? Oare de aceea cum ajunge slinoșenia soacrelor în relații, în loc să te gândești că e vina șerpoaicei care ți-a mușcat creierul, tu crezi că partenera ta e prea conflictual că reacționează la al x’lea atac al unui șarpe? Biblic, într-adevăr.  Și nu numai soacre și nu numai relații romantice. Orice coadă băgată unde nu trebuie din lipsă de activitate, din frustrare, din posesie, din nevoie de control, din pură și simplă răutate, poate ar trebui ridicată și aruncată afară din liniștea căminului și a sufletului tău. (A) B) - Am primit o lovitură de bici pe obrazul stâng că deși încă avea job, a existat numai cutezanța posibilității ca eu să mă fi mutat la el. Atunci torționarul deja mă poreclise: “aia”. Nu mă cunoștea, dar deja își crease impresii. Era frica să nu fiu eu pe interes. Dar am tăcut, deși nu știu cum să informez torționarul că logic, matematic, eu nu am cum să fiu pe interes în relația asta.  Pe fesa stângă am primit un bici (mai glumeț) că în casa în care chiar mă mutasem de data asta, era semn de lene. Și poate la voi e lună mereu, de se pot autoinvita sau chiar spawn-a oameni după propriul chef. La mine nu, de aceea nu mă mut cu torționari. Scuzati.  Următoarea lovitură a flagrumului a fost pe “obrazul” drept - am îndrăznit să spun de importanța iubirii de sine pe social media. Care clar lipsește unui torționar - lipsa ei duce la frustrările de care e nevoie să dai fără pic de empatie în aproapele tău. Nici nu am apucat să mă întorc cu fața să ofer un ultim obraz că pe șoldul meu deja stătea scris “vulgară și manipulatoare” din lovituri de bici.  Obrazul drept a fost lovit ca pedeapsă că celălalt om care locuiește în această casă are nenorocul să mai facă curat singur, ceea ce este de neconceput. Atunci lovitura a fost atât de tare că m-a durut o săptămână - în care am pierdut mai mult de cinci kilograme. Ajunsă la pământ, primesc o ploaie de bice numai pentru că nu am murit “în sfârșit, de tot”. Și atunci tot ce înghițisem în sâc, urmându-i smerit cuvintele Lui Iisus, urlu de durere. Mulțimea huiduie. Am un strigăt prea enervant și sângele prea scârbos. Atunci, un bărbat cu lumină în aură coboară în mijlocul spectacolului și stă cu un picior pe corpul meu surghiunit de la pământ, dar cu o mână ține mâna biciuitoare în sus, altfel încât agonia să ia o pauză. Este însuși guvernatorul roman sub ochii căruia acest flagel abuziv a avut loc și care nu știe dacă să supere călăul sau asupritul. Dar o fată din tribună ce emana aceeași confuzie, alege. Ironic, își lipește obrazul de obrazul torționarului și îl întreabă dacă e bine, îl pupă pe obraz - îi e milă că torționarul care a crescut-o e nevoit să își mutileze urechile cu țipetele mele de durere. C - Ce nu știu ei este că până să țip, l-am rugat pe călău să încetăm spectacolul violent. Rugăminte chiar aprobată de guvernator, dar ignorată de biciuitor cu succes. “Aici nu se spune Tatăl Nostru în tihnă, aici îl recităm în fiecare seară fără să îi fi ascultat vreodată cuvintele. Aici dăm cu biciul și când obosim, vorbim de Pace, Dumnezeu, Iubire și Liniștea Casei.” - pare că acesta e jurământul făcut înainte să devii călău. BioLogic (sau poate mai bine nu în acest caz), tinerii rămân cu regretele, dar știți ce e “nou”? Bătrânii au nevoie de iertarea tinerilor, dacă e să o luăm pe acest fir narativ. E un win-win sau un lose-lose între cei care rămân și cei care pleacă.  Am cerut pacea pentru liniștea căminului și a sufletului nostru, dar cine e pe interes poate lua măcar în considerare cele de mai sus.  Îmi pare rău pentru durerea strigată aseară, dar nu îmi pare rău că am încercat să fie bine, că prima mea pânză i-am dăruit-o torționarului și nici de alte cadouri, nici de când i-am trimis fiul lângă el să îi fie aproape în durerea pierderii în loc să îl tin de mâna pe care mi-a întins-o, iar de încercarea de apropriere de nepoți chiar nu îmi pare rău. Faptele bune sunt făcute în liniște, iar unele ajung în gol, cum a ajuns și mesajul de mai jos:  Până ne mai auzim aveți grijă la șerpi! Unii nu se lasă până nu răbufnești ca să pară că tu ești agresorul.  ah, și… “Doamne ajută”