Poate.
Sunt un om straniu de credincios. Dar nu în sensul de pocăit sau habotnic. Cred în tot ce se poate crede și în ce rezonează cu mine, fără frica de a fi judecată ulterior de vreun dumnezeu pentru asta. Sunt un om fără prea multe limitări sociale. Sunt un om autentic și liber - o să mă vedeți ridicând mâinile spre cer a mulțumire, dansând singură în ploaie sau salutând porumbei probabil. Am spus de o mie de ori - misticul asezonează viața și nu trebuie să conteste știința. Nicidecum nu trebuie să anulăm cât de importante sunt științele, cât de vital este raționalul.
Am fugit după fulgi de păpădie, am mâncat pește de Anul Nou, am vorbit cu Universul de fiecare dată când vedeam angel numbers sau luna pe cer, am salcie și tămâie și să mă spăl cu ea, știu zeii daci, am statuete hinduse, Biblia, încerc să trăiesc taoist, etc etc.
25 de zile am fost într-o pauză cu partenerul meu. Îl consider sufletul meu pereche și m-am rugat dacă e să mă iubească și dacă suntem făcuți unul pentru celălalt să ne readucă Dumnezeu împreună când suntem pregătiți să ne iubim mai sănătos. Am avut grijă de energia mea un pic mai mult decât de obicei. I-am spus Universului de fiecare dată când mă simțeam că mă sufocă dorul că am încredere în Ea.
Nu știu dacă e din cauza asta sau din cauza faptului că Jupiter intră în Leu, pe unde Venus tocmai a ajuns sau datorită dorinței mele ca toate energiile negative îndreptate către mine să se transforme în abundența mea sau datorită iubirii și încrederii pe care am oferit-o lui, vieții, Lui Dumnezeu sau a aripilor de îngeri pe care i-am iubit și îi voi iubi, dar la o zi de la despărțirea noastră am aflat că niște probleme de sănătate cu care mă confrunt de 20 de ani se vindecă în sfârșit, am avut sesiune și deși nu am fost în stare să învăț (iar eu sunt total împotriva copiatului) am trecut examenele, mi s-a găsit o poziție nouă la muncă (deși managera mea mă sfătuia să îmi fac un plan extern de rezervă până nu demult) chiar în aceeași minunată echipă în care sunt. Iar în ultimele 48 de ore, am upgradat relatia cu sufletul meu pereche, am promovat la muncă și am nimerit patru numere la loto.
Deci data viitoare când râdeți de cineva că e prea whimsical, întrebați-vă de câte ori ați primit vești bune de la loterie și de câte ori vi s-a încruntat Univerul înapoi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?